




Lipoaspiraţia este o intervenţie chirurgicală ce presupune îndepărtarea excesului de grăsime localizată în diferite zone ale corpului. Trebuie să se ţină cont însă de faptul că Lipoaspiraţia nu este o metodă de slăbit ci o metodă de conturare şi retuşare a corpului.
Lipoaspiraţia cu laser este o metodă recentă, derivată din Lipoaspiraţia clasică, ce implică folosirea luminii laser, prin introducerea ei în ţesutul adipos cu ajutorul fibrei optice. Lipoaspiraţia cu laser se adresează persoanelor care nu răspund la tratamentul dietetic şi la exerciţii fizice. Este o intervenţie preferată preponderent de femei – 80 la sută dintre femei apelează la acest tip de remodelare corporală.
Este o tehnică relativ recentă care se adresează ţesutului adipos în exces, din diferitele părţi ale corpului. Noutatea tehnicii de lipoaspiraţie cu laser este dată de faptul că grăsimea în loc să fie lipoaspirată prin sistemul clasic de vacuum, este emulsionată cu ajutorul unui laser. Acest laser transformă grăsimea într-o pastă.
“Un mare beneficiu al tehnicii de lipoaspiraţie cu laser este faptul că laserul are capacitatea de a retracta pielea, în situaţia în care, uneori după Lipoaspiraţia clasică, pacienţii rămân cu multă piele în exces. Retracţia pielii după folosirea laserului este foarte importantă, deoarece în această situaţie pacientul nu mai are nevoie de intervenţii suplimentare”, a explicat dr. Cristian Niţescu, chirurg estetician la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală.
Etapele intervenţiei de lipoaspiraţie cu laser
Primul pas în realizarea acestui tip de intervenţie chirurgicală constă în injectarea, ca şi în Lipoaspiraţia clasică, a unei soluţii asemănătoare soluţiei Klein, în zona de lipoaspirat. Această soluţie se injectează până când pielea este în tensiune. “Se realizează o injectare până la tumescenţă a ţesuturilor, astfel încât Lipoaspiraţia cu laser să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. În operaţia de lipoaspiraţie cu laser este nevoie de această tehnică super umedă care ne ajută să folosim laserul fără a produce daune ţesuturilor”, a explicat dr. Niţescu.
Durata intervenţiei depinde de zonele unde trebuie aspirat şi de cât ţesut adipos scoatem. După această etapă, urmează pasul doi: momentul în care se realizează aşa zisa lipoaspiraţie cu laser. În această etapă se introduce canula în vârful căreia se află fibra optică a laserului, pentru ca grăsimea să poată fi aspirată. Este o operaţiune ce poate dura între 30 şi 40 de minute.
“Ultima etapă, cea de-a treia, constă în aspirarea grăsimii emulsionate. Laserul emulsionează grăsimea dar nu o şi aspiră. Grăsimea emulsionată este aspirată cu ajutorul unei seringi sau a unei canule. În acest caz nu este vorba despre o lipoaspiraţie ci pur şi simplu de o aspirare a grăsimii emulsionate”, a continuat chirurgul estetician dr. Cristian Niţescu.
45-50 de ani, limita de vârstă pentru lipoaspiraţie
În general, dacă pielea de deasupra ţesutului adipos este de bună calitate şi îşi păstrează ţesutul elastic, astfel încât retracţia pielii post lipoaspiraţie să fie corectă, contează mai puţin vârsta. Din punct de vedere strategic se va considera însă ca limită de vârstă pentru realizarea lipoaspiraţiei, populaţia sub 45-50 de ani.
Indicaţii post-operator
Post-operator pacientul trebuie să poarte în primul rând un bandaj compresiv timp de două-trei săptămâni. La tehnica cu laser nu este însă neapărat nevoie ca acest bandaj să fie purtat mai mult de două săptămâni, pentru ca retracţia pielii sub bandajul compresiv să se facă în mod corect. De asemenea este important ca în primele trei-patru zile, pacientul trebuie să stea mai mult în repaos, evitând efortul fizic, pentru ca recuperarea să fie de calitate. “Efortul trebuie reluat treptat după aproximativ patru zile de la intervenţie, ţinându-se însă cont de faptul că pacientul trebuie să evite statul pe scaun şi condusul maşinii, iar pansamentul trebuie să stea cât mai fix şi cât mai etanş”, ne sfătuieşte dr. Niţescu.